Elogiez cuvântul şi-l purific de ură
luminez întunericul şi-i fac nod
pun în gânduri clar de cristal,
dureri se absorb în evlavia tăcerii,
neodihna se acoperă de virtute
şi sufletul singur se mângâie,
sentinţa de păcate se sperie.
Limpezesc pânza temerii şi o albesc
în dimineţile cu frunze fragede,
clipele respiră sub pielea femeii
risipă de arome,
de o înalţă în timpul de faţă
dăltuindu-i chipul pe coloane de piatră.
Pe când înt-o nişă ascunsă
sufletul de mamă
îi dăruie vieţii supuşi.

Comentarii