LOGODNICUL DE PE MEETIC

[maria giurgiu]

LOGODNICUL DE PE MEETIC
Răspunsese la anunțul pe Meetic, cu o luna în urmă și de atunci totul se schimbase în viața ei. Inițial fusese sceptică și nu crezuse posibil, că v- a întâlni vreodată prințul pe un cal alb, la care visase și ea, ca orice altă tânăra fată, în anii de liceu. De atunci, ceea ce i se întâmpla aievea, depășise orice imaginație. Intrase în jocul acela fantezist, în glumă, cu convingerea ca era ceva imposibil, în viața reală și totuși spiritul ei temerar, dornic de a trăi viață la cote înalte barem în virtual, dacă altfel nu era posibil, o împinsese să meargă până la capătul jocului.
Acceptase întâlnirea cu tânărul prinț, dintr- o altă dimensiune, așa cum se autodefinise cel care publicase anunțul, care își căuta o tânără frumoasă drept consoarta predestinată și dăduse o descriere a ceea ce căuta el, care în mod paradoxal corespundea perfect, profilului său. Astfel, ea intrase în joc și acum nunta fusese deja fixată, pentru săptămână viitoare, iar ea își cunoscuse doar pe webcam, logodnicul. Arăta absolut fantastic, iar ea fusese fascinată la prima vedere de frumusețea lui exotică. O vrăjise imediat cu șarmul și virilitatea lui și cu felul decisiv în care îi declarase că ea este chiar prințesa viselor lui și era predestinată să-i devină soție și regina regatului sau. Deși nu auzise niciodată de regatul acela al lui, Northland îl numise el, oricum ideea în sine o fascinase, încât acceptase imediat și firesc, cererea lui în căsătorie nedorind să strice fascinația jocului acela neobișnuit, cu scepticisme absurde. În sinea ei însă era ferm convinsă că acela era un joc al unui om plictisit de banalitățile cotidiene și cu multă fantezie, ca și ea dealtfel și se pretaseră la jocul acesta ca să mai condimenteze plictiseala și rutina zilelor cu puțin mister și romantism și nimic mai mult. Greta era ferm convinsă de acest lucru, de aceea se pretase să intre în joc. În sinea sa își zisese că ar fi fost chiar binevenit să se mai întâmple și miracole neprevăzute câteodată, astfel viața ar fi mai plăcută. Ea intrase pe acest sit nu din dorința reală de ași găsi logodnic, și din plictiseală. Era prea frumos la prima vedere, ca sa fie adevărat, își repeta, de trei săptămâni încoace! Aseară, puțin înainte de miezul nopții el o chemase în direct.
- Buna seara iubita mea Alba ca Zăpada, ești pregătită să mi te dăruiești, peste o săptămână, când va fi noaptea nuntii noastre, îi zisese cu un asemenea accent în voce, care îi dăduse fiori în stomac? Realiză brusc cât era de sugestionată de această iluzorie experiență, fiindcă ea chiar simțise fiorul cald al iubirii cum îi invada nestăvilit inima, laolaltă cu fluxul torențial al sângelui.
-Desigur, îngăimase emoționată, însă îți repet că numele meu e Greta și nicidecum Alba ca Zăpada și apoi, mie tot nu- mi vine a crede în cele ce-mi spui, din moment ce nu văd pregătirile de nuntă și tu nici măcar nu ai venit să mă ceri oficial în căsătorie ,de la părinții mei, așa cum se cuvine, i- a răspuns în șagă!
- Pregătirile de nuntă sunt deja gata, la palatul meu din Northland și te asigur că va fi o nuntă ca în povești! Cât despre numele tău, îmi amintesc că într-o viață anterioara te- am iubit ca Alba ca Zăpada, dar nu mai contează! Acum te voi iubi ca Greta, eu însă sunt același Drago dintotdeauna, sunt un nemuritor de fapt!
- Ai, ai, vei fi vreun vrăjitor?
-Tot ce se poate, îi răspunsese zâmbind!
-Ești atât de misterios și romantic, încât te iert pentru cuvintele amăgitoare pe care mi le spui, fiindcă sunt frumoase și fiindcă oricum, nu le cred! Ar fi prea frumos ca să fie real și în lumea mea, astfel de lucruri nu se mai petrec de mult, Dragu! Cum rămâne cu cererea oficială în căsătorie, îl luase în zeflemea?
- Voi veni pe un cal negru, înaripat și îmi voi răpi mireasa, vei vedea, îi răspunsese el cu o șoaptă răgușită ce îi dădu fiori reci și o făcu să simt o inexplicabila neliniște! Vru să-i spună, că nu prea agrea ideea unei răpiri, însă el îi trimise un sărut de pe vârful degetelor și întrerupsese imediat convorbirea, astfel că gândul ei se oprise mut, pe buzele fremătânde.
A deconectat datele mobile și a pus tableta la încărcat, apoi s-a cuibărit sub plapumă și încerca să adoarmă, însă durase ceva timp până ce vâltoarea gândurilor și emoțiilor contradictorii se mai potolise îndepărtându-se treptat în timp ce barca viselor o furase la bordul său și o tot ducea cu sine pe o mare acoperită de cețuri dense și impenetrabile, privirilor avide de lumină și iubire, ale sufletului tinerei fete, mistuit de dor, pasiune.
Trecuse cu mult de miezul nopții când din somnul ei profund și tulburat de vise ciudate, pe jumătate coșmaruri , se trezi sub efectul sărutărilor ce îi îngreunau respirația și sub strânsura unor brațe puternice, lucru care o înspăimântă de-a binelea. Când reuși să distingă ceva în jurul său printre sărutările devoratoare, Întrezări chipul lui, dar mult diferit decât putuse să observe în camera web. Primul lucru ce reuși să vadă, fură ochii lui, printre fantele abia mijite ale pleoapelor, ce păreau neomenești, arzători de o pasiune devorantă, și totuși nemiloși și străini ca două genuni ce doreau să îi mistuie sufletul înfricoșat. Încearcă să țipe și continua să se zbată din răsputeri ca să se elibereze, înainte ca el să-i consume toată suflarea și vlaga vitală, căci cu adevărat simțea că omul acela străin se comporta ca o fiară, mai bine spus ca un vampir care îi devora de fapt suflarea vieții și ultimele fărâme de putere, cu sărutările sale. Reușind cu greu să-și elibereze răsuflarea de asediul acelui demon cu chip de om, |respiră cu lăcomie aerul rece până simți că își recapătă suflarea și mintea începea săi se limpezească, odată cu îndepărtarea vălului de confuzie și frică ce o imobilizase, mai, mai să o ucidă prin lipsa aerului. Brațele ce o ținuseră strâns ca într-o menghină își mai slăbiră strânsoarea și ea reuși să-și privească adversarul și să-i vorbească.
-Cine ești și unde mă duci? Zicând acestea ea încă lupta să se elibereze de strânsura brațelor lui, care în ciuda împotrivirii sale, continuau să o țină strâns lipită de corpul lui vânjos.
- Nu mă recunoști? Sunt logodnicul tău și așa cum ți-am promis te-am răpit ca să te fac mireasa mea, îi replică el cu vocea aceea ce îi dăduse fiori cu o seară n urmă!
Se zbătu cu furie să scape de apăsarea sufocanta a acelui sărut vampiric și deodată auzi sputatul ca de pisică înfuriată și ușurarea eliberatoare, de apăsarea care îi strivise sănii și gura. Sări într- o parte ca muscata de un șarpe, fiind încă sub efectul coșmarului ce îi chinuise somnul și se trezi speriată pe jos, în mijlocul propriului dormitor, cu plapumă cu tot! Trează de-a binelea îi veni să râdă, când recunoscu în semiobscuritate , propriul dormitor pe grăsuna de Martina, pisica ei care deja încerca să-și recapete culcușul cald, deasupra pernei sale! O alungă fără prea multe formalități afară pe hol, înțelegând că ea îi provocase coșmarul, în timp ce dormise deasupra plapumei, chiar pe pieptul său. Privi ceasul și fiind abia cinci dimineața, se cuibări iar în patul cald dar somnul nu se mai lipi de pleoapele sale cu nici un chip. Astfel se decise să își facă o cafea tare, își lua cu sine și câțiva biscuiți cu scorțișoară, făcute de mama ei, din care se aprovizionase cu o cutie plină la plecarea de acasă. Se întoarse în pat după ce mai întâi luă cu sine, romanul încă neterminat de citit al Paulienei Simmons, ,,Cavalerul Iernii" Se cuibări între perne, își așeză plapuma pe picioare și cafeaua și biscuiții pe o farfurie, pe noptiera de lângă pat. În timp ce își savura cu nesaț cafeaua și biscuiții care erau preferatele sale și pe care mama i le pregătea de fiecare dată când venea pe acasă, îndeajuns cât să ia și cu sine la oraș. Locuia singură într-un mic apartament cu chirie, de când se angajase ca profesoara la liceu, cu un an în urmă, după absolvirea facultății. Era o duminica de început de noiembrie, rece și însorită iar bruma se topise repede, absorbita de razele strălucitoare ale soarelui. Greta se simți tentată, să își petreacă restul dimineții în parcul din spatele bisericii catolice, unde avea ocazia să admire și să se bucure din plin de peisajul toamnei târzii cu toată splendoarea sa de culori. La fiecare început de noiembrie, catolicii sărbătoresc comemorarea morților. Ei îi place ca după acea ocazie să facă o vizita în cimitirul lor pentru a privi mulțimea de crizanteme ce se găsesc la fiecare cruce, deși în sinea sa hotărâ ca să păstreze tăcerea în fața colegilor de canelarie, asupra acestui obicei cam ciudat al său. S-ar găsi cel puțin unul care să comenteze că ea are gusturi cam morboase pentru o tânără profesoară, însă nu îi păsa ei prea mult de aceste comentarii.
Își luă cu sine poșetă și plecă degrabă! In centru, zări de departe în fața barului, La Punctul-Umbra, pe Paul, fostul său iubit , profesor și el la un alt liceu din oraș. Era un tip cam arogant și deși relația lor fusese una platonică și durase puțin din cauza nepotrivirii de caracter, el de câte ori o întâlnea, își luase prostul obicei să o întâmpine de departe cu fraze bombastice, de ocrotitor celest, de tipul ,,încotro te îndrepți fluturaș dulce, sau, pot să te însoțesc dacă e cazul iubito, știi ca poți conta și dispune de mine cum vrei și te rog nu te formaliza, sau nu fă caz de inima mea zdrobita..".și altele de acest fel, lucru care pe ea o enervau mult, considerându-l un mare ipocrit! Era fire discreta însa sincera și deschisa și detesta superficialitatea într- o relație de iubire, exact ce detestase la Paul. Ea își dorea o iubire inedita și profunda și cum nu întâlniș personajul care sa întruchipeze idealul romantismului sau, din plictiseală se înscrisese pe situl de single, Meetic. În timp ce se plimba pe aleile parcului, îmbătata de paleta multicolora a copacilor, se abătu puțin către intrarea în cimitirul de alături, unde zărise în trecere pe aleea centrala, șirurile de chiparoși ce se plecau anevoie sub presiunile vântului rece la trecerea sa, parcă într- un salut forțat, de fel ei preferând poziția drepți ca lumânarea. O salutau cu rigiditatea lor, verde sumbru în timp ce pășea cu pietate printre lespezile de marmură colorată, curate, unde vasele cu crizanteme de toate culorile, vegheau la rădăcina crucilor tăcute, somnul de veci al celor plecați pe drumul spre eternitate!
Își imagina poveștile lor în fel și chip, însăilându- le în imaginația ei, în urma privirilor fugare la poze și la epitafuri. Se oprise impresionată lângă o lespede albă, unde de pe cruce îi zâmbi nostalgic poza unei tinere foarte frumoasă, al cărei chip i se părea că îl mai văzuse cândva, și curioasă se apropie să citească necrologul.
Fiind prea adâncită în contemplarea chipului angelic din fotografie, încadrat de două frumoase vaze cu crizanteme galbene, albe și roz, la început nu a luat seama la silueta omului, care o contempla pe ea în tăcere din spatele unor tufe de trandafiri crescuți în partea veche a cimitirului. La un moment dat percepu arsura unor ochii ce îi împungeau ceafa cu energia privirilor ațintite asupra sa, asemenea ochilor unui prădător la pândă.
Tresări speriată de această bruscă percepție, acutizată și de semnificația locului unde se afla. Întoarse capul deodată și surprinse silueta ascunsă în spatele tufișului, cum dispărea cu repeziciune, pe o alee dosnică ce cotea prin spatele crucilor, unde când trecuse mai devreme, observase că erau morminte vechi, dinainte de anii 1960.
Era ziuă și excluse din start ipoteza fantomelor, în a căror existență nu credea, nu era nici sperioasă de fel, în schimb curiozitatea îi dădea ghes, să mai dea o raită, prin partea aceea mai dosnică din cimitir, ceea ce și făcu.
Găsi repede un pretext în faptul că mai devreme nu luase seama, dacă pe mormintele vechi se îngrijise cineva să pună crizanteme. Se opri de câteva ori prefăcându-se interesată de vreo fotografie sau alt detaliu nesemnificativ, sau de vasele unde se vedea că cineva pusese flori proaspete cu ocazia sărbătorii zilei morților. Era 2 noiembrie și catolicii obișnuiesc să aducă flori în cimitire, pe data de 1 când la ei de fapt e Sărbătoarea Tuturor Sfinților.
De ziua lor, pe doi noiembrie, sufletele celor din lumea de dincolo, în opinia urmașilor se bucurau în pace de florile ce le înveseleau odihna, locul fiind pustiu și tăcut, tulburat doar de ciripitul vreunei ciori sau coțofene ce sărea pe alei într-un picior și de curiozitatea morbidă a ochilor în căutare de inedit printre cruci și de acea silueta misterioasa care parcă intrase în vreun mormânt, căci nu se mai zărea nimeni, prin preajmă. Se opri puțin lângă piatra funerara a eroilor căzuți pentru apărarea patriei, să admire ofrandele de flori, toate crizanteme, depuse drept omagiu pentru jertfa extrema făcută de acei viteji și apoi făcu brusc cale întoarsă și se îndreptă decisă către parcul la fel de pustiu, aflat nu departe de cimitir. Pătrunse pe aleea care ducea către baza sportivă, străjuită de umbra fagilor seculari care azi își întindeau a rugăciune către cer, brațele pe jumătate dezgolite de podoaba frunzelor. Cele rămase pe ramuri erau de o minunata cromatica de culori, galbene- roșcate pe care vântul în accesele lui de furie dezlănțuită le smulgea de pe ramuri purtându- le pe alei într- un balet vijelios ca apoi sa le aștearnă covor pe alei.
Greta respira voluptuos combinația parfumurilor, participând la spectacolul naturii.Parcul era aproape pustiu în acel moment, și ea simți dorința de a descătușa bucuria și clocotul vieții ce îi pulsa în vene. Începu să se învârtă în pas de dans, cu brațele larg deschise ca pentru o contopire cu baletul frunzelor în vârtejurile nebune ale vântuluice sufla cu asprime. Ca pentru ai contracara furia și agresivitatea, ea continuă să danseze învârtindu-se tot mai repede, îngânând o melodie dulce, tandră și zâmbind fericită vieții și propriilor vise de fericire spre care năzuia spiritul ei clocotind de vitalitate.
Părul de culoarea mierii, lung și bogat, îi încadra cu reflexe aureolate ovalul delicat al feței revărsat peste umeri cu grație firească și totul la ea era în perfectă armonie, trupul ei înalt, suplu ca un lujer de crin iar vântul rebel îi răvășea neastâmpărat ca un iubit buclele, cu degetele sale posesive furând astfel momente de voluptate gratuit. Frumoasa Greta însă îi tolera cu îngăduință libertățile considerându-se o fiică a toamnei. Adâncită în propriile reverii, nici nu luă în seamă Porscheul negru , elegant, oprit lângă intrarea bazei sportive, pustie la acea oră și nici silueta omului îmbrăcat elegant, cu un trenci lung negru, cu pălăria ce îi acoperea pe jumătate fața, care o privea cu ochi mistuiți de dorințe nesățioase, pană nu se ciocni de el.
Tipul i se așezase în drum cu ostentație și o prinse în brațe, înainte ca ea să abă vreme să schițeze o retragere. Abia atunci deschise ochii surprinsă și încercă să se tragă înapoi speriată, fiindcă se crezuse singură, pană în acel moment. Străinul o strânse aproape și îi acoperi gura cu un sărut lacom și înainte de a o adormi, apăsându-i brutal pe nas și gură, o fașă îmbibată într-o substanță cu miros neplăcut și puternic înțepător, îi șopti cu glasul logodnicului său de pe Meetic:
-Nu te teme frumoasa mea Greta, am venit așa cum ți-am promis, să-mi răpesc mireasa și s-o duc în regatul meu!
Greta îl privea îngrozită de ceea ce zări în ochii lui și nu mai reuși să-i răspundă sau să se împotrivească, așa cum îi țipa isterizat instinctul de conservare, căci un somn de plumb curse peste pleoapele tivite cu genele negre, catifelate, precum aripile delicate ale unui fluture ascunzând frumoșii ochi de culoarea liliacului înflorit. Țipătul de groază și toată dorința de împotrivire fură paralizate și învăluite de vălul adânc al ceții dense a drogului, precum în pânza unui păianjen și enigmaticul său logodnic o purtă în brațe, către mașina neagră, parcată la intrarea în bază și porni în trombă spre o țintă doar de el cunoscută.Nu s-a mai auzit nimic de ea, de atunci. Rezultă încă dispărută fără urmă și odată cu ea au dispărut și urmele existenței Logodnicului de pe Meetic.

[maria giurgiu]

Mulțumesc tuturor de popas și prețuire! Cu mult drag vă doresc primăvară minunată!

[Lenuş Lungu]

Lecturat cu mare drag...Felicitări!

[Pop Dorina]

Oare am postat-o unde trebuie?

 

[Ioan Muntean]

Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc.

[Nitu Constantin]

Sănătate!

[Ioan Muntean]