lorelai și marea
te sărut mare și-ți cuprind orizontul în brațe
lorelai s-a făcut frig vino la mine să-ți arăt
munții de valuri în care se scaldă ocheanos
marea se mișcă precum un uriaș ce se naște
din genuni străpunge timpul până-n vremea
lui ulise când homer a fost orbit de un pescăruș
și s-a revărsat peste memoria noastră
ca un blid de argint găsit ca relicvă în argos
pescărușul încă mai spintecă întinderea
pe-nserat solitar ca un navigator al cerului
și tu lorelai plângi scurgerea timpului prin
clepsidră nu-ți vezi corpul de gazelă pe linia
orizontului fragil din care picură arama pielii
prin ochii pofticioșilor de penelope
lorelai lorelai mergi din obstacol în obstacol
urmărită de un minotaur mare devorator de ani
boarea nopții se apropie de stele
marea-și deschide întinderea și te cuprinde
ca pe un dar ceresc mușcă lumina din corpul tău
susur de crânguri ți-e vorba păcatul iadul chinul
mă trezesc din vis când îți ating genunchii
învăț abecedarul îmbrățișărilor
pentru a putea pătrunde în tenebrele sufletului tău
am adunat neîncrederea ereticului
și mi-am făurit o armură împotriva spaimei
care mă privește uneori ca pe un dușman
valuri de umbre valuri de năluciri aruncă marea
în splendoarea argintului ei peste gândurile mele
te iubesc lorelai când zbori într-un cer visceral
obscur cățărată de cornul lunii despuiată pe calea lactee
mare și stânci soare îmbătrânit ce arde pietrele
pline de amărăciunea mării cine-mi sapă nisipurile
cu chipul tău pictat pe dunele triste acolo
găsesc numai inelul și umbra ta pierdută lorelai
luni, 15 iulie 2013
-->
Comentarii
Maestre, întodeauna vă citesc versul cu drag.
Fior poetic cât cuprinde!
Felicitări!
.
Admiraţie,