Luciana
(fragment)
de Gabriela Mimi Boroianu
Coborî scările împleticindu-se ca un om beat. Nu putea respira, îl ardeau plămânii, furia și disperarea îi răscoleau măruntaiele. Când ieși pe portiță vomită ținându-se de gard. Se simțea rău. Traversă calea ferată coborând spre apă și se așeză la umbra unei salcii pe un pietroi. Nu putea gândi limpede. Îi zvâgneau tâmplele. Se aplecă și luă apă în pumni și își dete pe față. Era rece de-i înghețaseră mâinile, dar de-ar fi băgat capul în apă și tot nu i-ar fi simțit răcoarea pe față. Nu-și putea pune gândurile în ordine pentru că nu putea asimila grozăvia a ceea ce tocmai se întâmplase. Nu putea fi adevărat și totuși fusese acolo îi văzuse ochii, văzuse schimbarea... Doamne, părea altă femeie! Ce se întâmplase cu ea? Ce determinase schimbarea și cum de nu realizase el nimic din ce se întâmplă? Aveau o relație frumoasă de ani de zile. Se iubeau... Simți că îi stă inima în loc. Adevărul acesta îl lovi în plin. Da, o iubea! O iubea cum nu iubise niciodată în viața lui. De fapt era singura femeie pe care o iubise cu adevărat! Era atât de "a lui" că nu se gândise niciodată că ar putea-o pierde. Cum va trăi fără ea? Nu se poate... Fusese un soț model tocmai fiindcă o avusese mereu lângă el și îi fusese ușor să-și joace căsnicia ca pe un rol. Adevărata lui viață însă era lângă ea, atunci simțea că trăiește cu adevărat. Ea fusese supapa lui de refulare. Datorită ei putuse trece zâmbind peste orice obstacol, supărare, apărute în viața lui de scenă. Făcuse tot posibilul ca relația lor să rămână protejată tocmai pentru a nu o pierde și acum ce? Dintr-o dată gata, se sfârșise? Nu putea accepta asta! Era prea mult... Crezuse că e doar o toană. Îl deranjase maxim că o găsise nebunia tocmai când se îmbolnavise ta-su. Poate sărise calul când auzise că pleacă dar era prea nervos atunci ca să se mai poată controla iar faptul că toți colegii trecuseră de partea ei îl înfuriase și mai tare. Așteptase atătea zile să se liniștească apele... Venise azi hotărât să treacă peste tot și să o ia de la început, să poată jeli împreună moartea tatălui său și ea ce? Era mai pornită ca niciodată. Nu o înțelegea. Nu făcuse niciodată crize, era cea mai caldă și iubitoare femeie pe care o întâlnise vreodată și acum parcă o luase razna. Era de nerecunoscut... Începu să tremure. Asta mai lipsea să se îmbolnăvească. Trebuia să se ducă acasă dar îl îngrozea gândul. Cum avea să o suporte pe nevastă-sa dacă nu o mai avea pe Luciana? Dumnezeule, nu! Trăia un coșmar...
Rămasă privind în gol spre pumii ce se strângeau spasmodic încercând să prindă ceva ce nu mai era acolo și golul acela părea că se întinde în el și-l golește pe dinăintru iar el neputincios privea cum toate amintirile lui toate bucuriile și trairile lui erau absorbite în golul acela ca într-o gaură neagră lăsându-l gol ca o carcasa umblătoare în care doar durerea era vie și pulsa în orice fibră.
Privi într-un târziu cerul. Apus... Nu știa cum trecuse timpul și el era încă acolo. Vântul se întețise și valurile furioase ce se spărgeau de mal îi udaseră pantalonii. Nici măcar nu simțise... Era amorțit pe interior, exteriorul nu mai conta. Se ridică într-un final și plecă spre casă.
-->
Comentarii