Închid ochii la răsăritul soarelui, să nu mai văd cerul rubiniu cum se zbate circumstanțial să iasă la lumină. Trăiesc din plin bucuria ploii de vară care în timpul nopții a spălat străzile, aleile, casele de toată tristețea adunată-ntr-o viață de om. Aerul proaspăt învăluie trunchiurile copacilor într-o îmbrățișare, iar roua capătă licăriri de stele căzute pe iarba sfioasă. Un fluture viu colorat se-ascunde timid la umbra trandafirului galben și așteaptă-n tăcere să devină chiar el umbra unui cuvânt. Vântul hoinar spune povestea noastră nemistificată, îmi însoțește pașii, îmi mângâie fața, aerul proaspăt îmi alintă simțurile și se răspândește fără constrângeri . Am eliberat cuvintele în lacrimi picurate în inimă, iar ziua se arată mai veselă, mai încrezătoare ca niciodată, deși norii se-adună amenințător. Țin ochii închiși de teamă să nu mi te-alunge lumina ce-aruncă în negură demonii dorinței care se zbat între viață și moarte. Norii își schimbă continuu formele. Au devenit albi, pufoși, i-aș lua cu mine și i-aș face pernă pe care să-mi aștern fruntea eliberată de gânduri cenușii.
Pentru tine am ars de-atâtea ori, m-am risipit cu vântul, m-am recules, pentru tine aș mai arde un veac-două, sau chiar o eternitate. Azi aș putea să alerg, să zbor spre zarea albastră, nimic nu m-ar putea îmipedica să-mi aduc orizontul aproape. Aș putea face o promisiune timpului, i-aș umple lacunele, aș coborî în adâncul sufletului și te-aș găsi acolo mai viu, mai entuziast ca niciodată. Iubirea renaște mai intens după suspinul înfundat, după lacrimile căzute înăuntru în fiecare noapte.
Merg cu pași nostimi pe stradă, ies în întâmpinarea ta. E-atâta lume în jur, încât mă tem că o clipă de neatenție ar fi de-ajuns să mi te ia și să mi te ducă departe, departe. Mă tem că ai să iei cu tine și inima mea, iar în loc voi regăsi senzația de vid. Mă înspăimânt la gândul că am în mână o monedă falsă, din cauza căreia voi împietri din nou, că nu-mi voi mai găsi refugiul nici măcar în amintirea ta, a noastră. Ridic ochii spre cer și mă rog să mi te redea sub forma unui vis luminos. Dar dacă mă va refuza, de data asta nu voi mai plânge, mă voi revolta, voi răsturna cerul și-mi voi face din el așternut de mătase.
Ai venit cu ploaia de vară, împreună am rostogolit-o într-un sărut tumultuos peste lumea asta prea mică ... îmbrățișarea ta e atingerea unui înger coborât pe pământ să ne ocrotească iubirea. Mi-ai dat aripi din aripile tale să ne-nălțăm împreună. Plutim, ne rotim asemeni petalelor de flori care se-aștern la picioarele copacilor la începutul verii, vestind rodul prea plin.
-->
Comentarii