Eu sunt mai adevărat decât ispita
dincolo de care îndrăznealea
urcă treptat
în copacul vieţii.
Nu se întrevede niciun rod
doar ochi înmuguriţi.
Lumina ca o pânză subţire
răcoroasă şi rară
alunecă pe trupul femeii
până la izvoare.
Din uitare învie încrustată
pe scara timpului de strajă
asemeni semnelor care apar
pe buzele paharului aburit.
În timp ce scapără-n umbre
pietre nemuritoare
şi-n sufletul rece
nemurirea nu mai încape.

Comentarii
Valentina, bun găsit pe pagină! Numai bine!
Mulţumesc Lenuş, pentru citire!
"Nu se întrevede niciun rod
doar ochi înmuguriţi.
Lumina ca o pânză subţire
răcoroasă şi rară
alunecă pe trupul femeii
până la izvoare."
...
cu încântare,
valentina
Citit cu drag!