Lanțul vieții frânt de grea îngândurare,
În care visul alb a mai uitat să zboare,
Azi pare înecat în mâl de resemnare,
Mă înfrățesc cu dorul, fără de scăpare.
În val cu rătăciri, eu, îmi dizolv tăcerea.
În lacrimile calde ce uneori se scurg,
Rămân un amalgam ce-acoperă durerea
Şi setea de iubire din sufletul nătâng.
Sfoară de regret arunc peste menirea
De-a face din cuvânt brățară aurită,
Sfintind, s-aducă-n suflet primenirea
Să lumineze ziua cu nori de-o fi umbrită,
Închid în cuib de gând, picuri de suspine,
Lumina din cuvinte s-aducă liniștire,
Trasez-n albul iernii căi blânde, cristaline,
Să-mpace îndoiala, s-aducă izbăvire.
Voi îndrăgi lumina cuvântului ce-i scris,
Doar el îmi e fidel, mă-nalţă în uitare,
M-adapă cu lumina din orice manuscris
Eu mugurul de ieri, azi, floare ce nu moare.
-->
Comentarii
Frumoase versuri!