Luna se pierde cu marea în noapte duet,
Fredonează etern…acelaşi vechi menuet,
Decor încercuind lumini crepusculare,
Îmbracă în tăceri a gândului vibrare.
Se scutură stelele de lumini albastre,
Poleind nisipul clepsidrelor sihastre.
Stropi argintii căzuţi din purpure astrale,
Rotesc lumini pe pulpa lumii siderale.
O cometă se prinde a fulgera Stixul,
Peste apele tulburate infinitul,
Mărunţeşte sacerdotala (ne)mişcare
A algelor stelare nesfârşite fire.
Spre a cerului vămi prin porţile umbrite,
De a morţii viaţă tăcerile-s păzite.
Din caierul timpului neputinţa îmi torc,
Cu nedumerirea clipei acasă, mă-ntorc…
La ceas în care noaptea se zbate în apus.
Încolţind pe cer somnul, ce nu se lasă dus.
Pe ramul inimii cu frunzele uscate,
Câteva umbre mai stau în gând agăţate.
Un liliac izbeşte oglinda lunii-n geam,
Cu ochiul cerului, visul din mine stergeam,
S-ascult cum sună rana clopotelor sparte,
Putrezind în lut îngâmfările deşarte.

Comentarii
Frumoase versuri!