lumini de primăvară
se despletesc lumini în primăvară cu orbitoare lasere pe cer
înmugurește și-nfrunzește viața a piscuri și a codri mirosind
din imnuri veșnicia a irupt ca un azur din mantiile-albastre
cadâne moi cu corpuri dulci se plimbă agale printre păuni
și vin în vis când noaptea grea lovește grav tăcerea de pereți
se-aude năvalnic un râu curgând prin mine roșu ca sângele unui măcel
totul e vis o altă lume mă plimb cu regii din egipt pe-aleia
cu lei și obeliscuri ducând spre piramide unde dorm tăcut
veacurile în cuibul lor ce-ascund mistere pe care această lume
nu le știe trec fulgere prin mine și zboară păsări prin cenușa
caldă dintre ninive și valea regilor pe malul nilului se leagănă
o barcă cu trei luntrași ducând doar smirnă la oracol
unde se descifrează viața din iambii suitori ai morții
acolo o curte cu vocale ne trâmbițează poeme cu cleopatra
femeia care a înnebunit doi regi cu farmecele ei de divă
o tempora o mores striga catilina din cuibul lui de viespi
și timpul se rostogolește printre aștri tot amăgind singurătăți
prin mii de ani trecând ca o dulce răcoare printr-o inimă
căreia moartea i-a furat iubirea și i-a închis-o într-un pustiu
dar m-am trezit iau viața iar de la-nceput memoria mă lasă
sunt însetat ca un ulise rătăcitor spre țelul meu imaginar
de o frumoasă singurătate este uneori acestă viață colorată
ca formele unei femei tușate-n ochiul criptic de bărbat
ca un cioban însingurat voi plânge iar după turma mea
pierdută des în infinit departe într-o sfântă stea
e primăvară e frumos un marte rupt dintr-un poem balcanic
cu razele ce cad pe muguri într-o ciudată melopee
sorbind lumina și dând viață unui întreg câmp de lumină
tot ascultând în graiul ierbii sărutul lutului bătrân
acum învăț să merg ca pruncul prima dată pe alt tărâm
călcat numai de zei spre tine printre păsări și aripi de vânt
nu mai visez cad vârstele te-absoarbe ochiul meu nătâng
așa cum ești goală ca zarea ca visul ca malul unei mări pustii
ca lună rătăcind pe valuri într-un delir de nopți albastre
ca iedera necunoscută urcând pe sâni de catifea
trimite-mi ale tale forme printre cadavre de vocale moarte
să-ți văd statuia în marmură roz tu ești otrava mea cea dulce
câteodată cu umerii curbați învinși de -mbrățișeri pustiitoare
în ochii mei foșnești mereu - un lan bătut de un zefir cu aripi line
frumoaso mai vino odată de-mi ară adânc precum plugarul
ogorul meu rămas pustiu pârloagă-n dulcea primăvară
un ochi imens te-absoarbe-ncet sub pleoapa plină de mistere
un ochi în care s-au îngropat atâta dor și-atâtea visuri
și lasă anii la o parte cu nuferii decapitați pe lacul gol
de-atâtea secete secat printre castele pustiite ce zac la margine
de lume uitate în povești bătrâne și-n cronici arse de cenușă
o babilon pe-aici mi-am pierdut tinerețea visând la pofte de serai
la fructul cel oprit din biblii și la coșmaruri ne-mplinite
atâtea măști imunde mi-au hrănit îndoiala mușcat doar de tăgadă
dar niciodată-nvins de viață doar ars de flăcări ce nu dorm
sună o orgă de mesteceni pe gâtu-ți gol ca de vioară
plâng și-ți cântă coapsele dulci sub luna ce-și deschide chipul
mușcând sălbatic vârcolacul din obrazul ei pustiu
se despletesc izvoarele prin cetini ca părul tău cel mătăsos
iar zarea-i plină de centauri adulmecând iubirea noastră
ascultă cum se desfac frunzele și cum se-aprind florile
lasă-te pe umărul meu și-ascultă singurătățile cum tac
privește cum cineva seamănă stele pe cer și le preface-n confetti
hai să ne desprindem din acest joc al spaimelor terestre
și să fugim undeva la poale de cer la poale de codru
să nuntim fericiți moartea noastră frumoasă
cu lăute de fag cu frunze de doină cu miros adormitor de tei
și străini de noi să creștem frumos într-o floare…
vineri, 14 martie 2014
-->
Comentarii
Multe mulțumiri Agafia!
".....unde dorm tăcut
veacurile în cuibul lor ce-ascund mistere pe care această lume"