Luna trecând dintr-n pat în altul
ramâne-n amintirile ferestrei
bătută-n scânduri,
priveşte umbra unui măr
desfrunzit de cenuşa toamnei
şi apune.
Stelele mai cumunţi decît s-ar crede
râd pe la colţuri,
privesc unele la altele cu suspiciune
şi se simt superioare,
depărtarea le dă dreptul.
Oamenii le divinizează
îmbrătişând părerea
că fiecare are o stea a lui
dar nimeni nu o ştie
iar după moarte
n-a venit niciunul să spună.
-->
Comentarii