Luna trecând dintr-o noapte în alta
ramâne-n amintirile ferestrei
acum bătută-n scânduri,
priveşte prim ramurile unui măr
desfrunzit de cenuşa toamnei
şi apune tristă.
Stelele mai cumunţi decît s-ar crede
râd pe la colturi pe-nfundate,
privesc unele la altele cu suspiciune
si se simt superioare,
departarea imensă le dă dreptul.
Oamenii le divinizează
îmbrătişând părerea
că fiecare are o stea a lui
dar nimeni nu o ştie
iar după moarte
n-a venit niciunul să le spună.
-->
Comentarii