M-ai blestemat

M-ai blestemat să fiu legat de tine, 

Să nu te pot uita oriunde m-aș ducea. 
Mă întorc mereu să văd dacă ți-e bine, 
Și dacă te iubește-alcineva! 

M-ai blestemat cu ochii către stele, 
Și lacrimile cerului le-ai dat, 
Că niciunde-n drumurile mele 
Să nu mă simt ca lângă tine, că-s bărbat! 

M-am dus la celălalt capăt de lume, 
Ş-am așezat tăcerile-ntre noi, 
Crezând că scap. Blestemul mă ajunge 
Și ochii tăi mă cheamă înapoi. 

M-ai blestemat să nu pot să te uit 
Să te iubesc mai mult în fiecare zi. 
Mă-ntorc la tine de doruri umilit, 
Te rog din nou, femeie, a mea să fii! 

de Gabriela Mimi Boroianu 
14.07.2014
Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

Acest răspuns a fost șters.
-->