de ce nimeni nu m-a iertat pentru ce n-am făcut
şi nici nu m-a lăudat pentru reuşită?
M-am descurcat singur peste tot printre străini,
unii au fost apropiaţi şi adevăraţi susţinători
şi-i păstrez în amintire ca pe nişte mentori
la care mi-am aşezat sufletul în palmă
la fiecare deschizătură de poartă-n orizont.
Alţii m-au înconjurat cu invidie ascunsă:
îmi ofereau totul când n-aveam nevoie,
dar nu-mi ofereau nimic când îmi ardea buza,
îmi venea să-mi strig uneori disperarea
într-un conclav de surzi, nu mă auzeau deloc
şi postau pe faţă un surâs batjocoritor.
Aşa am deschis şi închis uşile fără să scârţâie
mi-am umplut cu rezerve fântânile
şi le-am smolit când a fost nevoie,
să găsesc vâna de izvor limpede şi adevărată.
Când în mine s-au sedimentat acumulările
n-am avut nevoie decât să-mi hrănesc sufletul,
să-l urc în cuvinte şi să-l sădesc acolo
cu dragostea primită de la părinţi şi bunici
pentru totdeauna.

Comentarii