N-am găsit nicio inimă să mai bată
în acestă iarnă nemărginită şi obscură
unde frigul e o fiară flămândă
ce rupe din carne până la os.
Moartea face mereu câte o strigare
către întunericul care pătrunde sălbatic
până-n oasele pline de zăpezi pufoase
pe care alunecă lumina.
Aici mă despart de pielea arătoasă şi moale
ca o moară de râul său repede,
ca de o himeră demult visată,
rămas ca un scris nedescifrat.
Mă desprind de trupul hieratic,
de nimic numai am nici măcar urme
decât o cenuşă aruncată pe apă,
fără răsuflare şi ochi
pe care nu o mai recunosc.

Comentarii