Mă doare
Mă doare cuvântul ce taci și nu-l spui
și ploaia și vântul ce-l închid în cuvinte
e furtul nedrept agățat într-un cui
un gând rădăcini, cu lăstarul dorințe.
Mă dor chiar și pașii ce-mi sunt rari și stingheri
și clipa de vis într-un cuget păcat,
sau doruri risipă din ziua de ieri
ce poartă un nume de ploi...ca bărbat.
Mă dor și seninuri, mă dor chiar și ploi
mă dor depărtări din clipele triste,
am gânduri cu tine, în ochii mei goi,
am lacrimi neșterse rămase-n batiste.
Mi-a rămas doar o vrajă și-o port ca hotar
pășind cu încredere spre margini de lume,
mai pot ca să beau elixir din pahar
lăsându-i tăria ca un vis să-și asume.
-->
Comentarii
Admiraţie!
Doare versul tău, Ucu, dar doare atât de frumos!... Și tristețea are un farmec aparte, așa-i? Felicitări!
Frumos!
Frumos!
Frumos!