Cărând la deal şi la vale a stăpânului povară,
Un măgar se săturase corvodit din zori în seară
Şi puse bâhă-ntr-o zi, din loc nu se mai urni.
În zadar îl biciui stăpânul mânios foc,
Hotărât, măgarul nostru nici că mai porni din loc.
Apoi dar’, zise jupânul, crezi că n-am ac de cojoc?
Stai oleacă şi la cină ţi-a veni ţie soroc,
Că nu ţi-oi mai da mâncare şi mi te-oi lăsa flămând!
Dar măgarul nici c-aude, ba de-o vreme adormind
Visă că era-mpărat şi-n juru-i erau căpiţe
Cu fân fraged şi curat, rând pe rând dalbe oiţe
Îi aduceau lapte cald pe o tavă de argint,
Iar alături o prinţesă-mpodobită-n mărgărint...
Însă din vis tresări şi vărsă laptele jos,
Înainte-i răsărise un confrate fioros.
Amărât atunci îşi zise: Fuse doar un vis... frumos!
Ptiu! Măre, ce pagubă! Când mi se dezmetici...
Şi scuturând coama rară încet-încet se trezi,
Se frecă buimac la ochi, văzu că s-a-ntunecat,
Doar un ciob de lună strâmbă se uita la el mirat.
Unde-oi fi? se întrebă, ascultând greierii-n jur,
Să ştii c-am făcut-o lată, m-am luat după catâr!
- Ce-i, fârtate, l-iscodi o iapă împiedicată,
Să nu-mi spui că din senin te-ai crezut iar împărat?
- Şi mai lasă-mă în pace, zise măgar supărat,
Tu nu vezi că s-a-nnoptat, iar eu rătăcesc pe drum?
- Şi ce dacă? Acum simţi ce gust are libertate!
- Voi vorbiţi, că tot mereu vă aflu împiedicate?
Dar nu trecu multă vreme că se şi miji de zori,
Jupânul de-acum grăbit luă măgarul la zor:
- Dii, boleşniţă! Hai, dii! Dar măgar nu se urni.
Şi văzând că nu-i de glumă, stăpânul i-aduse gumă,
Zicând c-a tot mesteca şi-a porni iute din loc,
Însă vă spun pe dreptate că n-avu acest noroc,
Ba din ce straşnic lovea, mai rău se-ncăpăţâna,
Şi cum s-a dus vestea-n lume, din locu-i nu se urnea.
Atuncea jupânul nostru i-aduse un sac cu fân
Şi-atârnându-i-l de gât se gândea că lucru-i bun
Şi-a-mblânzi dihania ce înnebunise parcă
Şi luptând ca să-l urnească de-acuma era ud leoarcă,
Măgar însă nu porni din loc cu una cu două
Şi rumegând fânu-ncet se-aciuase... să nu-l plouă.
Iar stăpânul obosi şi punând mâna sub cap
Adormi visând că este al măgarilor satrap.
Tresărind însă din vis se uită în jur mirat:
- Unde eşti, pacoste mare? strigă tare mâniat.
Dar cătând în sus şi-n jos, nici că mai află măgar.
Vezi, mâncase cu folos... Urmele de bălegar
Le priveşte sictirit, ajuns la liman jupân
Şi-ndreptându-se spre casă: Fire-ai să fii de hapsân!
Morala
Ca-n băsmeala de mai sus, adeseori se întâmplă
Să hrăneşti la sânu-ţi vidră şi să-ţi dea una la tâmplă
Când îţi e lumea mai dragă, fără foc nu iese fum,
Aşadar, luaţi aminte, cu cine porniţi la drum!
-->
Comentarii
Frumos și bine tâlcuit! Felicitări și admirație!