Visăm, trăim dorind unirea
Și punem mână lângă mână,
Căci suntem frați, așa ni-e firea -
Să-mbrățișăm limba română.
De centenar privim spre zarea
Ostilă, ce ne pune-o frână.
Visăm, trăim dorind unirea
Și punem mână lângă mână
Până-nflori-va iar puterea
Țării ce plânge în țărână.
De la Carpați și pân’-la marea
Care de veacuri e stăpână
Visăm, trăim dorind unirea.


Comentarii
Îți mulțumesc pentru promovare, dragă Aurelia.