mâna ta…
pribeag sunt pe pământ, pe ape,
şi lumii dau mereu ocol,
hotarul ei e mai aproape
şi sufletul mi-e tot mai gol.
ajung mereu de unde-ncepe
o altă stâncă de urcat,
cobor în zarea altei stepe
şi dau de munţii Ararat.
aş vrea să mă închid în haos,
să fiu senin şi mulţumit,
trăind într-un etern repaos
şi să mă pierd în infinit.
aş vrea să-mi caut iar izvorul,
izvorul fericirii noastre,
să-mi fie veşnic păzitorul
pe marea viselor albastre.
îndepărtat mereu de tine,
de mâna ce mă mângâia,
mă-nchin mereu celor divine
şi-aştept să vină mâna ta.
duminică, 14 decembrie 2014
-->
Comentarii