M-aşez pe altă bancă îngheţată,
Cu adierea rece mai vorbesc,
Când gerul trece linia ferată,
Nici semafoarele nu se zăresc.
Ne despărţim la fel ca în trecut,
Un ceferist posac ne dă semnalul
Şi iar plecăm spre alt necunoscut,
Lăsând în urma noastră doar banalul.
Tu n-ai să mai găseşti unul ca mine
Să-ţi poarte-n suflet dorul nins,
Iar trenurile trec de-acum cu tine
Prin focurile care-ncet s-au stins.
Azi, nu-i târziu să numărăm învinşii
Dintr-un război cu noi şi-o primăvară
Învingătorii-mi înfloresc caişii
Şi-n lumânări ard suflete de ceară.
Când şchioapătă cuvintele rănite
Siberii deschid porţile de gheaţă,
Am ars pe rug atâtea jurăminte,
Iubirea s-a pierdut în nori de ceaţă.
Tu întinzi mâna printre nori de fum,
Cărările mai caută speranţă,
Busola spartă nu arată nici un drum,
Ne-a legat visele cu-n fir de aţă.
Şi voi îmbătrâni, iubito, printre timp,
Furând Luminii clipele pierdute,
Am să m-ascund prin orice anotimp,
Clădind în mine veşnice redute.
Sunăm din goarnă noi mobilizări
Şi strângem în a noastră conștiință
Ecoul tristelor ameninţări,
Supus de legi să-şi ia noua sentinţă.
Tăcuţi vom da iarăşi vina pe iarnă,
Pe albul ei suprem, imaculat
Şi iar o să spălăm a vieţii haină,
Nu vom avea niciunul vreun păcat...
Din cer cade o ultimă ninsoare,
Cocorii vor aduce primăveri,
Doar într-un colţ de suflet te mai doare,
Lipsa acelor scumpe mângâieri.
Daniel Luca 04 02 2016
-->
Comentarii