Mărul viermănos
Muşcă din măr cu poftă; şi-a lăsat trupul, poate şi o parte din suflet, pradă pornirilor lui carnale. Neavând fantezii sălbatice, partida de sex -contra cost - a fost una plăcută, la fel ca mai toate întâlnirile cu el. El medic oncolog, ea -tânără, frumoasă, cu o meserie veche de când lumea.
-Ce-ţi mai fac şoarecii? de ce nu faci şi tu experimente pe porci, măcar îi tai când mor şi-i mănânci …aşa cu şoriceii ce faci, că nici mâţă n-ai!
-Nu-i rea ideea, când moare primul porc de cancer şi îndopat cu tot felul de chimicale, te poftesc la masă; da ţi-l fac cadou, îl mănânci? îi răspunde dr. Sandu, întorcându-se lângă ea în pat. Până atunci te mănânc eu pe tine!
În hârjoneală Alice muşcă din măr iar, dar cu ochii la Sandu care îi studia arhitectura sânilor.
-Iac! un vierme, zgârcitule, n-ai putut să cumperi mere bune, fără viermi?
-Astea-s mai sănătoase, viermilor le place aroma mărului natural, bun, nestropit cu tot felul de otrăvuri.
-Păi stropeşte şi tu cancerul cu aromă de măr şi pune viermii pe el, nu mai chinui amărâţii ăia!
Oraşul ascuns sub dantela combinezonului ei i-a tăiat pofta şi de mere şi de discuţii despre cancer, dar i-a trezit alte pofte. Târziu, după ce-a rămas singur vorbele fetei i-au răsunat puternic în liniştea casei :
-Păi stropeşte şi tu cancerul cu aromă de măr şi pune viermii pe el …
Îndărătnicia lui de a se face medic oncolog îşi avea rădăcinile în copilărie. Suferise cumplit ani întregi văzându-şi surioara mai mică izbindu-se de pereţi, frământându-şi pumnişorii în cap din pricina tumorii la creier. La 8 anişori s-a stins spre bucuria lui. Acum n-o mai doare, mamă, n-o mai doare nimic!
Nu s-a căsătorit, nici gânduri nu are să se-nsoare, de teamă; teamă să nu facă copii care să moştenească bagajul genetic al surioarei sale .
-Mda, tumoră cu gust de măr …
-Alo? Alice, şi când termină viermele de mâncat tumora cu aromă de măr , nu se-apucă şi de creier?
-Eşti nebun? la ora asta …dorm …n-ai toate ţiglele pe casă …ce vierme, ce tumoare, o să moară de foame, intră în sevraj şi moare …hai gata, noapte bună! Nebunule!
-Sevraj, moare de foame, deci trebuie să fie dependent de acel gust, creierul numai gust de măr n-are!
Ideea a prins tot mai mult contur în mintea lui neliniştită, zi după zi, anotimp după anotimp.
A fost mai greu până când a reuşit să insereze celulelor canceroase aroma mărului pârguit; apoi a făcut viermii săi dependenţi de acea aromă. Şi era adevărat, intrau în sevraj şi mureau atunci când li se dădea altceva cu gust diferit de mâncare.
A sosit şi ziua cea mare. Subiectul nr. 1 urma să fie tratat cu ingenioasa metodă: i se introduceau viermii dependenţi în corp; aceştia trebuiau să devoreze tot ce se chema celulă canceroasă, bine stropită cu aromă de măr, cum spunea Alice.
-Să fie atât de simplu? Mi-aş da viaţa fericit astăzi de-ar fi acesta remediul!
-Alo, Alice, sărmâna, ce faci?
-Aştept un client, tu ?
-Te aştept pe tine, plătesc dublu, lasă-l!
-Sunt profi,cum adică să-l las? nu se face aşa ceva, poate peste 2 ore? mai vedem!
Îi deschide uşa euforic, parcă îi venea nevasta acasă, plecată singură în concediu.
-Uite, îl vezi, merge normal, îi arată un şoricel alb care se juca la o roată, într-un fel de colivie. Acu 4 ceasuri era o legumă; i-am dat viermii tăi să-i mănânce mărul!
-Ai febră, mămică? n-ai! ori ai înnebunit de tot, ori eşti vreun geniu!
Privesc amândoi joaca şoricelului, el în spatele ei, îmbrăţişând-o.
-De autism n-ai nimic, un vierme care să mănânce autismul?…umbre neştiute îi învăluie faţa, ochii, glasul .
-Nu, nu-s autişti, şoarecii mei sunt sănătoşi tun, doar cancer au, atât! Da ce-ţi veni cu autismul?
-Nimic, am zis şi eu aşa.
-Ce-ai măi cu autismul, dacă pot să te ajut cu ceva, spune-mi!
Alice are 28 de ani, picioarele zici că-i pornesc din gât, iar ochişorii, mititei, negri, jucăuşi ca două mărgele Parcă-s ochii şoarecilor mei! Tu în altă viaţă ai fost şoarece, adică şoricioaică! i-a admirat el, într-un fel propriu şi foarte personal, la începutul întâlnirilor lor.
-Băiatul meu are autism, îi spune ridicându-şi capul şi privirea spre el.
Euforia lui se pierde:
-Tuuu ai copil?! De când , cu cine ?
-Am rămas gravidă în anul doi de facultate, am crezut ca proasta că mă iubeşte şi vom fi împreună; am muncit şi-am învăţat de-am văzut verde în faţa ochilor, să-mi iau licenţa, să-mi cresc copilul, să-mi plătesc facultatea, să-i arăt că nu-s o paraşută, să-l recunoască …
-Şi?
-Şi nimic; s-a căsătorit după doi ani cu fata unui magnat. Astăzi şi el este putred de bogat.
-Da, mai mult putred …Ce facultate ai terminat?
-Medicină generală; n-am luat rezidenţiatul. Am intrat în câmpul muncii ăsteia vechi şi hulite de când lumea …trebuie să plătesc cumva tratamentul lui Andrei şi fără să stau cu mâna-întinsă la domnul magnat.
Nimic nu-i întâmplător pe lumea asta, gândea Sandu rămas singur iar, de ce-oi fi cunoscut-o tocmai pe ea, eu amărât, ea amărâtă, eu mă joc cu şoarecii, ea cu alt fel de şoareci…
***
Sunt în dormitorul lui de mai bine de 3 ore; o ascultă. Cărţi, tratate, cursuri sunt într-o dezordine ordonată pe covor, pe pat, pe noptiere.
-Şampania e la rece; mâine îţi dai rezidenţiatul şi-l şi iei!
-Zici?
Îi priveşte lung aurul negru încarcerat în cele două mărgeluţe, mărgeluţe străpunse la mijloc de câte o luminiţă jucăuşă uneori, obraznică alteori, obosită acum .
-Ei, dacă zici tu, aşa o fi; dacă nu…
-Nu există dacă nu! oricum trebuie să găsim un vierme să mănânce autismul…împreună putem să-l găsim mai repede, nu?
-->
Comentarii
Cu placere!
Da....si sa vezi cum o sa mai treca...
-multumesc, Alex!
-tii, cum a trecut vremea?!
Genial! Am ramas cu amintirea ei de acum cativa ani, cand am citit-o, si am...recitit-o acum cu mare placere!
Sincere aprecieri!
O frantura de viata, ancorata in cotidian. Am citit cu placere.
Frumos!