MĂ SIMT LEGAT DE GLIE
Mă simt cu tălpile lipite
De glia care arde în adâncuri
De mii de ani atâtea oseminte,
Ce azi sunt fleacuri și nimicuri.
Mă simt călăul vinovat;
N-am fost contemporan cu ei,
Să fi putut să-i fi salvat
Din gheara morții, de mișei.
Cuvinte le ridic, de slavă,
Ca cel mai ieftin meu prinos,
Că omenirea-i mai bolnavă
Și toate sunt cu susu-n jos.
Aș vrea să mă înalț pe-o rază
Pân’ la Palatele Cerești,
Să le sădesc sufletu-n vază
Păzit de îngeri la ferești.
Dar gândul mi-a căzut în palmă;
Pe umeri capul s-a rotit
Și m-am simțit ușor - o scamă,
Dar de pământ mereu lipit.
ION PĂRĂIANU
-->
Comentarii
Frumoase sentimente!
Minunat acest poem!
frumos!