mai ţii minte...
în fie care zi simt că mă ucide cineva,
o umbră care-mi înfige un cuţit pe la spate,
după mai multe ucideri iar mă trezesc
şi văd umbra cum îmi aruncă spada,
minutele defilează seci pe clar de lună
iar stelele dorm un somn ciudat,
toamna beată trezită de prin cârciumi
dansează oribil prin inimile noastre,
vin vise năluci din adâncuri de timp
sub pleoapa bolnavă, avidă de amintiri,
trenuri de demult cu oameni fantomă
şi cu femei pe care le-am mângâiat
cu o lacrimă spunându-le te iubesc,
trenuri care au rămas părăsite în gări
de carton unde se turnau filme cu cow-boy
şi unde se dădeau lupte de bravadă;
mai ţii minte iubito când am găsit în patul tău
un centaur care-ţi mângâia fotografia
lângă scheletul uitat de groparii
care-ţi lăsaseră ochii deschişi cu
pleoapele rimelate, pline de rugină,
ai uitat, te-a acoperit timpul care valsează
prin acestă toamnă ca un toreador
trecut prin sânge în luptă cu taurul din noi,
e frumos, e şarmant când nopţile
stau spânzurate de ferestrele cu perdele
de muselină şi tu priveşti cum trec moliile
prin etamina umbrelor care defilează
ca la parada de 1mai din tinereţile noastre,
simfonia toamnei îşi scutură versetele
peste hergheliile de frunze sub sineala
unui cer mâzgălit de nori înfuriaţi
care stau să verse peste noi diluvii apocaliptice;
stăm de mână cu toamna, pe străzile lungi
ca iluziile trec femei elegante
care vin din alte lumi să ne mângâie ochiul
nostru nesăţios în care se petrec dramolete
sub închipuiri shakespeariene, pline de suspans...
duminică, 5 octombrie 2014
-->
Comentarii