PROLOG
Din goana cuvintelor demodate
Au rămas doar ideile și-un gând
Care-mi impune să le așez într-o carte
Și-ncep cizelându-le rând pe rând.
Îmi plimb sentimentele-n soare
Și gândul îl scald în lumină
Rup umbra ideilor, chiar dacă doare
Și-nlătur praful în surdină.
ACȚIUNE
Cu sufletul scăldat în natură
Aleg personaje din flori,
Le mut în ființă (fără ură)
Oare polenul va creiona comori?
El, Hamlet, face festinul
Shakespeare e doar musafir,
Cu spada-și croiește destinul
Se mută-n polenul din trandafir.
Dumas doar zâmbește-n condei
Când D'Artagnan fuge-n crin,
Iar Tolstoi rămâne holtei
Căci Anna-i mușcată cu venin.
În satul fără bibliotecă
Plânge-n salcâm Moromete,
Căci Goe cade pe potecă.
Din ghiocel devine... burete.
EPILOG
Polenul din personaje s-a-ncurcat
Solicită ajutor unui cuvânt,
Acțiunea în alergie s-a mutat
Și zboară spre editură pe-o creangă de vânt.
-->
Comentarii
Dacă „polenul va creiona comori”
Sosit-a primăvara pe care-o adori.
Popasul tău, azi îi zâmbește,
Cuvântul meu, Aurelia-ți mulțumește.
Vă mulțumesc pentru promovare, domnule Muntean.