În sticlosul templu de perle-al scoicii sonore
Unde se-adună strălucirea întunericului abisal,
Tainic, complotează irezistibile forțe majore
Înveșnicind seducătorul murmur universal.
Când marea mi-a aruncat o ancoră emoţională
Prin emisarul său special, însuflețitorul nisip,
Icoana din suflet și-a pierdut forma tradițională
Regăsindu-mă în adâncul de dincolo de perisip.
Pe valul sângelui, trupul a devenit transfinit,
Dispersat în senzații și viziuni ademenitoare,
Ca o chemare-a locului din care-am provenit
În țipătul răsăritului, la prima binecuvântare.
Când am pierdut din vedere forma țărmului,
Am confirmat primind bleumarinul sufragiu
Și, supus necondiționat autorității destinului,
Mi-am câștigat dreptul de-a aștepta naufragiu′.
Poseidon mi-a ancorat în sânge iubirea de mare
De care nu mă vor vindeca nici măcar epavele
Când, peste ele, se vor abate ninsorile de sare,
Iar foarfecele timpului le va scurta catargele.
(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, O3 ianuarie)
-->
Comentarii