Ca dintr-o noapte-n pulbere de cometă
dincolo de ţesătura de alge
somnul îşi ia avânt,
să spargă întunericul verde.
Lumina scapă semne-n adânc.
Slăvită marea cu ochiul de lună
prinsă între ţărmuri de orizonturi,
priveşte cerul în oglinda-i de apă,
se loveşte de creasta valurilor
şi pielea subţire a deşertăciunii
spală lemnul negru al corăbiilor.
Pântecul lor plin cu mirodenii şi aur
a sedus capetele încoronate
dar timpul şi-a lăsat plumbul şi-n oasele unşilor
de se mira Dumnezeu
cum i-a scăpat din vedere.

Comentarii