Îmbrăţişarea morţii

[Maria Calinescu]

În liniştea sticloasă
geme ţesătura copacilor
din padurea morţii.
Par umbre încreminite înspre aplecare,
plantate în iluzii întunecate,
varsă lacrimi albe
unori sângerii,
nu pot grăi.

Nimeni nu poate vorbi,
decât durerea şi disperarea.

Ce folos ,
nimeni nu o percepe,
nimeni nu o aude,
nimeni nu răspunde,
nici măcar pădurea,
doar cei din altă viaţă.

În paienjenişul morţii,
atotstăpână,
gerul loveşte cu picioarele
fiecare rană,
fiecare lacrimă.

Frig, neputinţă, disperare
şi prea multă linişte,
liniştea de pe urmă,
liniştea ce se prelinge
în trupuri sfârtecate.

Cuvintele se retrag
într-un geămat mut,
imagini din altă viaţă
iau locul speranţelor de ieri,
umbre necunoscute
se strecoară pe sub uşa
ultimei respiraţii,
din ochii inchişi,
pentru a uita zâmbetul vieţii.

Se preling boabe de rouă nevinovate,
au îngheţat,
aşteptând flacăra divină
s-aducă caldura
de care aveau atâta nevoie.

Fără să spună nimic
s-au poate au spus totul
orizontului întunecat pe vecie,
obloanele cerului
s-au închis.

[Maria Calinescu]

va multumesc cu mult drag...

[victoria preotesescu]

Un poem frumos desi trist.. ..

pios omagiu..

[Veronica Carjeu]

Metafore deosebite. Felicitari!

[Ioan Muntean]

[Aurora Luchian]

Mă-nclin cu sufletul, Maria!

[Muntean Ioan blog]

Frumoase versuri!

[Pop Dorina]

Oare am postat-o unde trebuie?

 

[Ioan Muntean]

Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc.

[Nitu Constantin]

Sănătate!

[Ioan Muntean]