De atâta drag de tine
un izvor năvalnic și-a găsit originile în mine
de nu mai știu în ce limbă a firii
să-ți spun cât mai simplu,
pe înțeles,
te iubesc!
Mi s-a amestecat zborul spre înalt
cu cel al păsărilor
și glasul cu ciripitul lor dulce, gâdilitor
în fie ce zori de zi
prelungind amiezile tot într-un murmur tainic,
necontenit până spre rozul asfințit.
Numai în oglinda ochilor tăi
mă văd valsând ca marea de spice
sub adierea respirației tale zăpușitoare
ca apoi să mă las bucată cu bucată,
iar și iar parfumată, inspirată
de cel mai adânc gând al tău
pofticios, însetat și flămând.
Și, ca să mă fac și mai înțeleasă
mi-am lăsat dinaintea ta pașii singuri
să silabisească urmele mele de femeie răsfățată,
în dans să-ncingă pământul
de la un pol la celălalt
cu atâta dragoste
asfel încât răsăritul să nu se așeze grav,
nici ascuțit ca un cuțit peste cerul tău,
ci liber ca o plutire de aripă
peste toate vocalele trăirilor mele
dezvelite într-o clipă
de buzele-ți lacome de mine
din toate anotimpurile
de când îmi ești nefirescul firesc, căci,
doar urechea inimii tale poate să audă melodia iubirii
când spun, atât de simplu,
pământescul
te iubesc!
Veronica Șerban
(2012)
-->
Comentarii
Mulțumesc frumos, doamnă AureliaAlbAtros!