Se sparg fuioarele de ceață
Când ochiul tău lovește-n ele
Și soarele mă prinde-n brață
Îmbrăcându-mă în praf de stele.
Din lacrimi face diamante
Iar genele aripi de îngeri
Când râsul tău dansând pe poante
Descătușează-n inimi strângeri.
Tu spargi lumina în cuvânt
Și-o cerni de sus asupra mea
Iar mugurii-ntr-un farmec sfânt
Înflor în ochi de peruzea.
Îmi rotunjești c-o adiere
Blândețea-n ochii întristați
Cu ploi mărunte mângâierea
Pe trup de fată când o-mpărți
Și mă transform în poezie
În vis ce-aleargă sub penel
Iubirii tu îi dai magie
Frumos-al nopții menestrel!
de Gabriela Mimi Boroianu
16.01.2014

Comentarii
Eşti o poezie, un univers de lumină şi puritate, o lege morală faţă de care suntem datori să îngenunchem.
Și mă transform în poezie
În vis ce-aleargă sub penel
Iubirii tu îi dai magie
Frumos-al nopții menestrel!
Minunate versuri !
Lecturat cu plăcere, bună prietenă!!!