E un nebun frumos care-a stârnit furtună.
Cu pieptul dezgolit, cu fulgerele-n mână,
Cu chip de zeu... un pământean de rând
Ce-a aruncat departe din suflet şi din gând
Şi mila... şi respectul... chiar şi bunăvoinţa...
Nu vrea decât dreptate... să răzbune suferinţa
ce sufletu-i apasă... ce aprig îl sugrumă;
Nu simte decât ură... şi-n ochi i se aprind
Doi fulgeri de lumină... Pământu-ntreg cuprind...
Iar glasul său puternic... sălbatec... şi turbat
Străpunge nori... devine... un urlet blestemat!
Un răzvrătit... de soartă îndemnat
a-şi lua in mâini destinul ce alţii i-au furat.
Un răzvrătit al sorţii... un proscris...
ce-a vizionat neputincios cum sistemul i-a ucis
familia... si trupul... şi sufletu-i curat... .
Din lacrimi şi cenuşă el azi s-a remontat.
Alt om... dacă se poate numi el om acum;
Frumos ca o statuie, sălbatec şi nebun...
În vene simte forţa... din dulcea răzbunare...
Furtuna ce-a stârnit-o îl face şi mai tare
iar trăsnetul din ceruri se frânge-n mâna sa;
el însuşi e... Dorinţa de a se răzbuna!
Ce-ar fi din... milioane, să simtă toţi aşa?
Când vezi atâta forţă şi-atâta transformare
Privind spre înainte... se naşte-o întrebare:
Ucide-va sistemul? Sau îl va recrea...
Mai aprig... crunt... tiranic... ca-nfăţişarea sa !?
Comentarii
Sarut mana!
Frumos