Mi-ai fost în vis

Mi-ai fost în vis atâta vreme, 
Și-atât am tânjit după tine, 
Făcând lumina-n zori a geme, 
C'-un timp a nins de sus suspine. 

Mi-ntrai în sânge vis cu vis 
C-am ajuns noaptea să iubesc, 
Creând în minte un paradis 
De întuneric, nelumesc... 

Cu tine-mi trăiam visele 
Dar toate-aveau iz de păcat, 
Îmi stăpâneau simțurile 
Și trează fiind și noaptea-n pat. 

Și sufletul mi-aș fi vândut, 
Pentr-o dorință neîmplinită, 
Mi-erai păcatul nefăcut, 
Tăciune-aprins în gând, ispită. 

Cu fiecare vis avut 
În întuneric mă pierdeam, 
Doar Luna mă privea tăcut, 
Jelindu-mă pe lângă geam. 

Cu ochii goi, neodihnită, 
Priveam la ea cum se strecoară, 
Fără să poată fi oprită, 
Din vis vrând să mă tragă-afară. 

Uram lumina și-aș fii vrut 
Să nu mai vină niciodată 
În vălul nopții cel tăcut 
Să-mi ascund visul meu de fată. 

Aș fi făcut-o mici fărâme 
În pulbere să o prefac, 
Cu tine-n vis să pot rămâne 
Nu doar o noapte, ci un veac. 

Dar din lumină coborât 
Un înger în vis mi-a intrat, 
Cu glasul blând el mi-a vorbit 
Și inima mi-a luminat! 

Am revenit aceiași Eu 
Zâmbind suav ca altădată, 
Un semn vei fi-n suflet mereu, 
Dar azi mă simt eliberată! 

de Gabriela Mimi Boroianu 
07.05.2014

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Mulţumesc, domnule Ioan!
  • vis-de-dragoste-5_aae133fa5d8231.jpg

  • Mulţumesc mult , Agafia!
  • Foarte frumoasa poezie!

  • Mulţumesc ,Aurora ! Iniţial am vrut să scriu altceva , dar cuvintele s-au aşezat cum au vrut ele! Nu eram sigură că a ieşit ceva bun...
  • Deşi tristeţea domină întreaga poezie,

    esenţa sa este deosebită, străluceşte...

    Prozodie perfectă!

    Felicitări!

    1939477617?profile=original

    Aurora, cu drag

Acest răspuns a fost șters.
-->