se-ntorc poveştile tiptil
în noaptea-n care n-am dormit
eram un crai, eram copil
mă scufundam mereu în mit.
ieşeam adesea noptea-n drum
rugându-mi steaua să mă poarte
prin apa somnului de scrum
prin amintirile deşarte.
strig timpul care se tot duce
o rană veche-mi bate-n puls
adun părinţii de pe cruce
cu veşnicia ce i-a smuls.
din lutul orelor finale
tristeţea iarăşi îmi dă rode
aş vrea să pier pe căi astrale
şi umbra mea pe eşafode.
mă-ncearcă amintiri uitate
şi răni primare din alt veac
aş vrea să le adun pe toate
bogat de ele, dar sărac.
aş vrea să mă întorc acasă
în cuibul meu de la-nceput
să caut cheia de la casă
şi umbra mamei s-o sărut.
să-ţi văd figura ta cea vie
punându-mi masa în pridvor
…întrega mea copilărie…
de tot trecutul meu mi-e dor.
-->
Comentarii
Mulțumiri Mimi Boroianu.
Mulțumesc mult Valeria Merca.
Un poem extrem de duios, melodios, care transmite trairi unice! Sincere felicitari, d-le ION IONESCU-BUCOVU!!