Mi-e dor de clipele în care
mă încânta doar, cântecul de mare.
Mi-e dor de foșnetul de frunze,
de zumzetul
din zborul lin de gâze.
Mi-e dor, atât de dor,
de fuga vântului prin plete
ce în atingeri blânde
îngână în duete,
fără cuvinte scrise din vechile-amintiri,
răspunsul însă-i dat
de crude ne’mpliniri.
Mi-e dor de roua în petale de crin alb,
și de parfum suav din trandafir rozalb,
cândva râdeau în curcubeul ploilor curate
ce atingeau petala
în ritmuri sacadate.
Mi-e dor de anotimpuri de altădată
când toate îmi păreau o punte-n timp
brodată,
când visul avea aripi și se-nălța la soare,
iar, eu vedeam o lume în care
nu se moare.
Mi-e dor să pot privi la luna călătoare,
să pot zbura în ceruri,
doar lor,
le sunt datoare.
Mi-e dor de chipul drag ce-i înger între aștri
prin ochiuri de lumină, ce-mi par acum
albaștri.
Mi-e dor de mine însumi
de cum eram odată,
când împleteam din vise coroane cu scântei,
vedeam frumos în toate,
ca-n florile de tei.
Dar ce păcat ca viața are doar, un sens
și uneori sortirea se-mbracă în nonsens,
iar viața este puntea spre o altă viață,
și sfântul legământ pare un fir de ață….
-->
Comentarii
Mi/e dor de tot ce a trecut, mi-e dor de vise, de-nceput, mi-e dor de cerul instelat, mi-e dor, mi-e dor de tot...
Recitit cu drag. Frumos!
Frumoase versuri!