Azi glasul vântului îmi şuieră-n auz
cuvinte tăioase,
azi ninsoarea amară îmi sapă-n obraz
răni dureroase,
azi viscolul îmi picură în vene argint
mirosul de brad, lumina gălbuie
azi mă apasă
un coşmar fragmentat fără nume …
Mi-e frică de îngeri căzuţi pe pământ
în fulgi de zăpadă,
mi-e frică de-ngheţul din suflet
întors în cuvinte,
mi-e frică de-un văl de zăpadă
venit din adânc,
mi-e frică de umbra din mine,
de ninsoarea din tine…
Azi glasul viscolului cutreieră lumea,
vine năvalnic peste oraşul înc-adormit
pe străzi, pe la colţuri sticloase de case,
Tu nu mai esti, iar eu ning pe pământ.
Nimic în mine, nimic împrejur…
azi îngerul gol s-a lăsat pe pământ
zăpada e scrum…
-->
Comentarii
Versuri nostalgice, dar pure şi cu imagini poetice alese...!
Mulţumesc pentru popas şi apreciere!
In general anotimpul rece pune presiune pe ganduri, aducand in prim-plan sinteza durerilor de peste an, singuratatea si nesiguranta. Ati ilustrat in poem astfel de momente, temeri si instabilitate, iritabilitate, nesiguranta. In fond poemul este minunat conceput. Insa se simte in el regresia anotimpului. Felicitari!