Mi-e tare dor de umbletul agale-n doi,
Când cer senin lăsa să curgă peste noi,
Cântec blând de ploi în fericiri şuvoi,
Găsesc azi răsăritul, privindu-l înapoi.
Mi-e dor de primăvara mea de vis,
De frumuseţea florii albe, de cais.
Mi-e tare dor de visele-mpletite ‘n doi,
De ploaia de petale căzută peste noi.
Mi-e dor, de-a crinilor albă savoare,
De albul ne’ntinat din orişicare floare.
Mi-e dor, de jurământul de iubire.
Mi-e dor de tot ce-nseamnă amintire.
Mi-e dor de flori născute din speranţă,
Ce-am semănat în doi, pe fericitul prag.
Nu-l regăsesc. E fad ca roua-n dimineaţă,
Mi-e atât de dor de tot, ce am iubit cu drag.
-->
Comentarii