să-şi înconjoare steaua strălucitoare,
luninează-mă,
atinge privirea cu seninul zilei de mâine,
ochii să n-aibă margini,
iubirea să se vadă-n oglinda cerului
pătimaşe şi dulce,
să nu se piardă zdrenţuită prin întâmplări.
Îmi pune pe umeri însemnele puterii,
dă-i trupului tăria legii naturale,
mâinile să fie sprijinul de-aproape
care se cere în clipele fără zăvor
când cuvinte nu se spun şi se lucrează prin semne,
nasc presimţiri, întunericul devine o taină
ce bântuie nopţi de uitare.
De mângâi, sânii tăi freamătă ca frunzele
plopilor pe marginea drumului.
Creşte-n intensitate,
flutură pânzele subţiri ale zorilor,
gleznele capătă luciul simetric, metalic.
Nu ignora iubirea ce poate deveni poveste,
las-o să respire alături de inima flămândă,
intră-n cochilia albastră din suflet,
ascultă-i marea în valuri
cum se loveşte de ţărmul cu întâmplări geroase.
-->
Comentarii