Mintea subconştientă nu deţine o conştienţă de sine similară celeiposedate de mintea conştientă. Mecanismul ei este mai asemănător celui al unuitonomat încărcat cu programe comportamentale pregătite de pornire imediat ceapare semnalul corespunzător din mediu şi apasă pe butonul de selecţie. Dacă nedisplace un anumit cântec din tonomat, cât ne va ajuta o discuţie încontradictoriu cu maşina pentru a-i reprograma lista de melodii? Când eramstudent am văzut de multe ori câte un coleg beat care înjura şi lovea tonomatulcare nu îi răspundea la solicitări. La fel, trebuie să realizăm că ţipatul saulinguşeala din partea minţii conştiente nu poate schimba „discurile”comportamentale programate din mintea subconştientă. Odată ce realizăm lipsa deeficienţă a acestei tactici, putem înceta să ne angajăm într-o bătălie intensăcu mintea subconştientă şi să abordăm o modalitate clinică de reprogramare a ei.A te angaja cu subconştientul într-o luptă este la fel de inutil ca lovitul cupiciorul în tonomat.
Acesta este un mesaj greu de admis deoarece unuldintre programele pe care majoritatea dintre noi le-am preluat când eram copii ecă „puterea voinţei este admirabilă”. Aşa că încercăm iar şi iar să nu ţinemseama de programul subconştient. Astfel de eforturi au parte de obicei dediferite grade de rezistenţă, pentru că celulele sunt obligate să urmezeprogramul subconştient. Tensiunea dintre puterea de voinţă conştientă şiprogramele subconştiente poate duce la dezordini neurologice grave.
Oimagine care reprezintă pentru mine un motiv puternic pentru care nu ar trebuisă provocăm subconştientul provine din filmul Shine. În filmul bazat pe opoveste adevărată pianistul australian David Helfgott îşi sfidează tatăl plecândla Londra să studieze muzica. Tatăl lui David, un supravieţuitor alHolocaustului, programase mintea subconştientă a fiului său cu credinţa că lumeaeste un loc nesigur, că viaţa i-ar putea fi ameninţată dacă se va expune preamult exteriorului. Tatăl insista că fiul său este în siguranţă numai dacă seaflă în apropierea familiei. În ciuda programării neobosite a tatălui său, Davidştia că era un pianist de primă clasă care avea nevoie să se rupă de părinţipentru a-şi realiza visul. În Londra, Helfgott a participat la o competiţie încadrul căreia a interpretat „Al treilea concert pentru pian” al lui Rahmaninov,piesă notorie pentru dificultatea sa. Filmul arată conflictul dintre mintea saconştientă, dornică de succes şi mintea subconştientă, preocupată de faptul că afi vizibil, a fi recunoscut pe plan internaţional reprezintă o ameninţare laadresa vieţii sale. În timp ce interpretează cu broboane de sudoare căzându-i depe frunte, mintea conştientă a lui Helfgott luptă pentru a păstra controlul, iarmintea subconştientă, înfricoşată de posibilitatea de a câştiga competiţia,încearcă să preia controlul corpului. Helfgott se forţează conştient să secontroleze tot timpul concertului, până la ultima notă. El leşină apoi, zdrobitde consumul de energie necesară luptei împotriva programării sale subconştiente.Pentru acea „victorie” asupra subconştientului el plăteşte un preţ mare: cândîşi revine, este nebun. Mulţi dintre noi ne angajăm în bătălii mai puţindramatice cu mintea subconştientă când încercăm să anulăm programarea primităcând eram copii. Uitaţi-vă la abilitatea noastră de a căuta slujbe la care eşuămsau de a rămâne într-un loc de muncă pe care îl urâm, deoarece nu „merităm” oviaţă mai bună .(sursa net).
-->
Comentarii