Sunt paznicul nopţii pierdut la marginea lumii,
Aştept să văd înger ce-aprinde candela lunii
Ce trece uşor pe ferestrele groase
Cu somn miruind adâncul din oase .
Sunt paznic pe străzile goale într-o lume pustie,
Stele ne cheamă pe nume dar nimeni nu ştie
De suntem încă aici sau poate suntem scrişi în poveste
Cu o dată a fost şi cu încă mai este .
Eu singur veghez şi ascult cum încet se ridică
Vise cu urme de spaimă bătând uşor din aripă.
Dormiţi, pe stradă nici moarte nu trece în sus sau în jos ,
Nici ploaie nu vine dar picură lacrimi şi greierul orb cântă duios .
Până mâine mai e vreme norii să pască ,
Iarba în urmele voastre începe să crească
Şi voi rând pe rând vă alegeţi o umbră de verde ,
De sus Cineva ne ascultă, ne crede...
Că nu mai vrem paznici la clipele sorţii ,
Nu mai vrem sfaturi pe spatele porţii
Închisă cu cheia şi cheia aruncată adânc
În oceanul din care ne-om ivi înotând
Spre ţărmuri, ce ţărmuri? ce far ?
Păzesc încă noaptea şi-un înger cu har
Îi prinde drept aripi vorbele voastre, tămâie
În aburi subţiri pe buze-o mângâie ,
Destul am păzit-o de răul din carne, din gânduri ,
Eu plec, ea să plece, să treacă lăsându-ne singuri
Căci vine un înger ceva să ne spună
Şi poate pe unii să ne urce spre Lună...
-->
Comentarii
Un poem cu mesaj profund care indeamna la reflectie! Admirabil!
Până mâine mai e vreme norii să pască ,
Iarba în urmele voastre începe să crească
Şi voi rând pe rând vă alegeţi o umbră de verde ,
De sus Cineva ne ascultă, ne crede...
UN MESAJ EXCEPTIONAL AL UNUI POEM UNIC !
ADMIRATIE !
Toată admirația!