Cu cearcăn de lună, ochii adânc priveau
cum rodiile se coc absorbind lumina
în amieze saăvârşind dulcele-n fruct,
de eram una cu zilele verii.
Cerul din aripi scuturând
se topea-n miresme de ploi pe faţa pământului
de se mirau păsările de unde atâta apă.
Chiar înflorind, ierburile se tămăduiau singure
urcând lemnul în tulpina splendorii.
Când se crăpa de ziuă, la strigătul ultim al cocoşilor
se strângeau coapsele nopţii şi înflorau macii,
pietrele coborau pe treptele dimineţii
rupând gura târgului rostogolindu-se-n gropi,
de gropile se împăunau cu aşteptări utopice
că vor dispărea de pe străzi.
Mai mult de un stat de om deasupra de stat,
noi cei de azi mizăm că se vor naşte alţii
cu dorinţele noastre împlinite.
-->
Comentarii
Frumoase versuri!