moartea unui poet
Moto:
„când moare un poet, poezia are friguri”
a murit, s-a dus poetul acolo unde i-a fost drag,
dar lumina la fereastra lui nu s-a stins,
poezia lui a rămas orfană, într-un leagăn de vis,
cuprinsă de frigurile singurătății.
pe lângă cer, sufletul poetului încă zboară
și fixează cu un ochi frunzele verzi, pieritoare,
care i-au alintat viața:
amintiri, dureri, o fericire începută și neterminată,
iubita desprinsă din brațele lui, mamă și tată,
prieteni și dușmani.
lent și lung și greu și grav,
cuvântul lui a devenit paiață,
un fel de pasăre fără aripi care dă să zboare dar cade-n neant.
numai o clipă- i-a spus morții care rânja-
lasă-mă cu iubita, să-mi iau la revedere,
dar ea nu vedea, nu auzea, ea se grăbea,
n-avea timp de romanțe,
hai să te dau hrană la zei, vor simți gustul tău,
dar cu poeziile ce fac?- a întrebat el,
lasă-le să te plângă, prin ele tu nu vei muri de tot.
joi, 19 aprilie 2012
-->
Comentarii
Admirabil, felicitari!
Cu toată admiraţia pentru acest poem
[,,când moare un poet, poezia are friguri'']
hai să de dau hrană la zei, voi simţi gustul tău,
dar cu poeziile ce fac? - a întrebat el,
lasă-le să te plăngă, prin ele tu nu vei muri de tot.