Ascultăm cum marele orologiu
Ne spune să ne schimbăm profilul, să nu mai credem în ora
De la miezul nopţii când se doarme
Cu visele aşteptând primul foc de armă sau poate
În inconştientul nostru nu sunt fantome
Şi nici un zombi nu serveşte masa
Pe marele bulevard.
Somnul nu mai are raţiune,
Este o scurtă oprire între două staţii de metrou,
Este paharul de cola pe care îl umplem cu ultimul strop de cafea columbiană
Fierbinte până la arderea buzelor ce sunt doar simbol pentru
Un semn de iubire furată la limita vitezei când ea
Rămâne doar o urmă pe sticla vagonului...
Ascultăm liniştea catedralei
Unde grinzile îşi tensionează fibrele de plumb
Să susţină vitralii în care nu ne mai recunoaştem,
Nu ne amintim că am putea fi chiar noi inversaţi de un timp
Ce nu are meridiane, doar secundele cu care se tranzacţionează
Monedele orbilor şi păcatul sufletului
De a se vrea pervertit şi pervers până la sublimarea
În ultima filosofie transgender cu care Adam şi Eva pot fi relocaţi
În Edenul soft al obsesiei în numele căreia
Mai căutăm Paradisul din fuga bocancilor
Şi stresaţi de temeri sociale resetăm o altă religie
În care nimic să nu fie interpretabil
Ci totul ca o linie dreaptă
Ne va învăţa să sărim în stratosferă
Din oceanul plin de gunoaie,
Căci iată!
Orologiul acela bate nu ora ci sosirea altor vremuri
În care ne luăm rămas bun
Dar nu mai ştim
De la cine?
-->
Comentarii
Vă asigur domnule, Mihai Katin, că aveți parte de toată admirația și respectul meu!
Admirație !
Muzeul satului
Lipsesc mai multe secţii,
Iar altele, cum ar fi
Bunăstarea materială, fericirea şi norocul
În istorie,
Sunt slab reprezentate.
Nu întâlneşti aici nici o monedă,
Pentru că, neavând aur şi argint,
Ţăranii şi-au gravat anual chipul
Pe boabe de mei, de grâu, de porumb
Care nu ni s-au păstrat.
Păsări împăiate
Ar fi putut ei, ce e drept, aduce destule,
Dar le-a fost milă să ucidă
Privighetoarea, ciocârlia, mierla şi cucul,
Care le cântau fără bani toată viaţa,
Şi toată moartea.
Era primitivă,
Antică, medievală
Apar ca una singură,
Fiindcă, neştiind carte, ţăranii
N-au băgat de seamă că între aceste epoci
Există deosebiri
Fundamentale.
Aici exponatele cele mai numeroase
Sunt bordeiele.
De la munca pământului
Ţăranii intrau direct în pământ,
Să se odihnească.
Din loc în loc între bordeie
Sunt intercalate răscoalele:
A lui Doja, a lui Horia, Cloşca
şi Crişan, a lui Tudor,
Construite de data asta la suprafaţă
Cu un uimitor simţ al simetriei
Arhitectonice.
Vizitatori,
Nu atingeţi sărăcia şi tristeţea
Aflate-n muzeu.
Sunt exponate originate,
Ieşite din mâna, din sufletul şi din rărunchii acestui popor
Într-o clipă de încordare şi spontaneitate
Care a durat
2000 de ani.
poezie celebră de Marin Sorescu
Vă citesc cu mult interes textele și constat că nu mă dezamăgiți niciodată. Felicitări!