Tocmai, în dimineaţa de dinainte scrisesem ceva despre respect şi am pus iluziile la fiert, de anul acesta, să le fac compot. M-am tăiat la deget în cioburile unei sticle ce nu se voia să fie ambalajul pentru iarnă, al lor, al iluziilor. Am prins un plasture peste boabele roşii căzute din pumnul strâns, să nu pierd niciuna şi am plecat la bancă, la casieria de vise, de iluzii ale celorlalţi, să le strâng.
Nu mi-am dat seama când ziua se apropia de seară.
Un văl, parcă, de negru, pe ochi,
mi s-a pus, când, la casierie, un om
sau
o iluzie din an trecut mi-a întins
un teanc de bilete, de tichete…
expirate./ Aveau /o altă culoare /ca celelalte. /M-am întors /spre/ un coleg,
dar /era /ocupat /cu /alte iluzii /ale altui client /şi /am renunţat /să-ntreb.
Flash-uri, flash-uri
se derulau imaginile în ochii minţii. Mă lăsasem
păcălit,
furat
de colţul acela de trecut. Merg să semnez o constatare,
să-mi cumpăr vopseaua, să-mi „vopsesc gardul”, zâmbetul.
18.08.2016 ora 09,57’
-->
Comentarii
multumesc din suflet Gabriela, o zi asa cum ti-o doresti, Marius