Mi se măsoară „productivitatea” paşilor spre înapoi. E mică (pare)
sau
timpul îmi pune răbdarea la mijloc, în loc de brâu. La o maşină a lui,
a timpului,
totul e mai încet…
(E doar iluzia cifrelor, oamenii trec în aceeaşi viteză prin faţa ochilor.)
Am urcat în dealul de la tine, tată, la pădurea noastră. Stau pe bancă şi verde e în jur, doar (că) a început să cadă mai mult din ramuri, din copaci şi vântul îl mătură mai des. Frunze se zboară în culori schimbate de vară. Se apropie toamna mea.
Nu-i aşa, /tată? /Şi Sufletul. /Sufletul
îl vezi /cum /zboară în cerc, /deasupra,
pe cer? /De parcă /ar desena /albastrul
printre nori,
ca un muşuroi care se curge de jos în sus şi ploaia cade, creşte
şi
tace, în (răs)timp, înfloreşte de dincolo de mal, pe faleză, Iubirea.
25.08.2016 ora 14,46’
-->
Comentarii
multumesc din suflet Mihail de vizita si comentul tau, o seara frumoasa, Marius
Nu e doar o iluzie, Iulian. Chiar ne luptăm în încercarea disperată de a ține pasul... Cel subiectiv se comprimă agale cu zecimi de secunde cauzate de găuri negre și expansiunea universului iar cel subiectiv cu lendoarea moleculară și axonii din ce în ce mai puturoși.
