mor impostorii
mor impostorii şi de drag
pe trupul meu se aştern ca o năframă
frunzele unui copac
arborii în delir dansează sub o lună
plină de necurăţenii
romantica pădure şi buciumele cântă
simfonica moarte ne cheamă
în paradisul lui milton
nu ştim ce sete ne arde
ochiul răpitor al hienei ar vrea
să ne prade timpul de aur
ne face să visăm la lirica mierlă
vestea s-a dus că nu mai suntem tineri
cum să lăudăm şi să plângem
tinereţea noastră din insomniile
de internat când îndoiam cerul
galactic cu amurguri sfâşietoare
visând la iubite fidele cu rochii
albastre pline de buline
când înflorea liliacul
dând în gând a vară
şi ne aşteptau lungi trenuri
în gară să plecăm în infinitele
noastre vacanţe
care niciodată nu veneau la timp
am fi fost foarte coloraţi
dacă rămâneam tineri şi răscoleam lumea
cu năzbâtiile noastre inocente
atunci aveam taverne cu inimi
calde şi mâncam la azur
dulceţă de trandafiri cu coacăze
mor impostorii care ne-au ros
înţelepciunea şi acum se transformă
în şobolani subpământei
care scurmă prin gunoaiele imperiului
ei credeau că aşează lumea în rafturi
şi o citesc după bunul lor plac…
sâmbătă, 13 iunie 2015
-->
Comentarii
Recitit cu placere. Admiratie!