sursa: crestinortodox.ro

 

Biserica Ortodoxă a consacrat sâmbăta, că zi de pomenire a morţilor. Două dintre sâmbetele din cursul anului bisericesc sunt dedicate în chip special pomenirii generale a morţilor: Sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne (a Înfricoşatei Judecaţi) şi Sâmbăta dinaintea Duminicii Pogorârii Duhului Sfânt (Sâmbăta Rusaliilor).

1979308576?profile=RESIZE_320x320Ambele zile poarta în popor şi denumirea de „Moşi” (cea dintâi: „Moşii de iarnă”, cealaltă „Moşii de vară”), pentru că în ele facem pomenirea părinţilor, moşilor şi strămoşilor noştri cei adormiţi.

În Sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne se face pomenirea morţilor, pentru că în duminica următoare Biserica a rânduit să se sărbătorească Înfricoşata Judecată, la care ne vom înfăţişa cu toţii în lumea de apoi. De aceea, întrucât mulţi dintre drepţii Vechiului Testament au adormit fără să vadă pe Mântuitorul făgăduit şi aşteptat şi mulţi creştini au murit pe neaşteptate şi fără pregătirea sau fără pocăinţă necesară, Biserica face mijlocire pentru ei.

În Sâmbăta dinaintea Duminicii Pogorârii Duhului Sfânt (Sâmbătă Rusaliilor sau „Moşii de vară”), Biserica face din nou pomenirea generală a morţilor, rugându-se pentru ei, prin rugăciunile şi cântările înscrise în slujba zilei din Penticostar, pentru că şi ei să se bucure de darurile Sfântului Duh, a Cărui pogorâre este prăznuita în duminica următoare.

 

De ce facem pomenire morţilor?

Biserica îi numeşte pe cei trecuţi în viaţa de dincolo „adormiţi”, termen care are înţelesul de stare din care te poţi trezi. Ea nu vorbeşte de trecere într-o stare de nefiinţă, ci de trecere dintr-un mod de existenţă în alt mod de existenţă. Hristos îi va dărui cuvântului „adormit”, înţelesul care îl asociază cu învierea. Când Mântuitorul ajunge în casa lui Iair, a cărui fiica, de numai 12 ani, de abia murise, spune: „Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme” (Luca: 8,52).

1979310734?profile=originalPotrivit Sfintei Scripturi, după moarte urmează Judecata particulară, în urma căreia omul ajunge să se împărtăşească fie de fericire, fie de suferinţă, stări date de modul vieţuirii pe pământ (unit cu Dumnezeu sau despărţit de El). Aceste stări nu sunt definitive, ele durează până la Judecata Universală, când va avea loc învierea întregului neam omenesc şi când vor avea loc hotărârile finale legate de starea de fericire sau suferinţă.

Noi ortodocşii ne rugăm pentru cei morţi, pentru că avem credinţa că prin rugăciunile noastre, sufletul pentru care ne rugăm va ajunge la Judecata universală, într-o stare mai bună decât aceea cu care s-a despărţit de trup.

Părintele profesor Ene Branişte susţine că Biserica Ortodoxă, consacrând această sâmbătă pomenirii generale a morţilor, n-a făcut altceva decât să creştineze străvechea sărbătoare păgână de vară, numită Parentalia, prin care romanii îşi pomeneau şi cinsteau pe morţii (părinţii) lor (parentes, de unde Parentalia).

[...]

Adrian Cocosila


Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

Acest răspuns a fost șters.
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – GARA DIN SATU MARE în Hobby-Club Cronopedia
Acum 7 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu CULTURĂ PRIN MEDALISTICĂ – INSIGNELE DE BASTON – CASA „PEȘTERA” în Hobby-Club Cronopedia
Acum 18 ore
ELENA AGIU-NEACSU a răspuns la discuția ELENA AGIU-NEACSU 4087. rime: fine / colosale
 Rime: împuşcat / subiect
Acum 19 ore
ELENA AGIU-NEACSU a răspuns la discuția ELENA AGIU-NEACSU 4087. rime: fine / colosale
Tema : OUĂ
 
UNUI CONFRATE
 
Cin'  te-a pus să ciocneşti ouă
Care nu îţi aparţin?
Sigur, te-ai dres…
Acum 22 ore
ELENA AGIU-NEACSU a postat o discuție
   UNOR DAME DE MORAVURI UŞOARE Deşi se cred colosale,Tigve le răsună goale,Dar cu gesturi tandre,…
Acum 22 ore
Victor Bivolu a postat o discuție
SUPĂRARE O puiculiță se plânge,Din ochi lacrima îi curgeCă decând e lună nouăN-are cocoș... tare-n…
Acum 23 ore
ELENA AGIU-NEACSU a răspuns la discuția ELENA AGIU-NEACSU 4085. rime: mare / înfruptă
Tema : OUĂ
Acum 23 ore
ELENA AGIU-NEACSU a răspuns la discuția ELENA AGIU-NEACSU 4085. rime: mare / înfruptă
 
Rime: bine / potroace
 
UNEI VEDETE CE ŢINE LA SILUETĂ
 
De sărbători s-a dres bine
Cu sarma,…
Acum 23 ore
ELENA AGIU-NEACSU a postat o discuție
   UNUI PARVENIT FUDUL Cum ajunse iarăşi mareDupă o crâncenă luptă,Astăzi iarăşi se înfruptăŞi îşi…
Acum 23 ore
Victor Bivolu a postat o discuție
ÎN ACEIAȘI BANI Românașului îi placeȘi la ciorba de potroaceCă-n aceiași bani, vezi bine,Bagă în…
ieri
ELENA AGIU-NEACSU a răspuns la discuția ELENA AGIU-NEACSU 4083. rime: mierea / timpului
Rime: bine / potroace
ieri
ELENA AGIU-NEACSU a răspuns la discuția ELENA AGIU-NEACSU 4083. rime: mierea / timpului
 Tema: MAI
 
PLOUĂ-N MAI, AVEM MĂLAI
 
Iarăşi plouă cu găleata,
Creşte ceapa şi salata;
Cum s-ar…
ieri
Mai Mult…
-->