Ieri am scris despre oase,
oasele albe, oasele vântului de nord
pe care creşte carnea zăpezii
şi renii aduc sănii cu vise.
Azi am scris despre mirarea din ochi
când se aprind brazii-n scântei
şi-n lumea lor nu-i păcat să mori
pentru o mică bucurie.
Apoi urcă liniştea-n cer,
coboară caldul în cochilia cu bunătăţi
de după nopţile de adoraţie
cu melodioase cânturi ale naşterii,
dar asta-i numai începutul.
Mai departe voi scrie despre fiecare
din întrebările ce mi se pun
cu ochii ţintă la minunile
pe care copiii le aşteaptă.
În final în aerul în care plutesc
ca-ntr-o poveste fără sfârşit,
voi adormi în ochii aceloraşi copii
răpus de mulţumirea ce-n mine
îşi află răspuns.
-->
Comentarii