De ce mă aplec azi după ieri?...
era întrebarea ce-mi stăruia mintea de din noapte. Nu
m-am priceput să mă-nţeleg de ce mă bucuram în spate
-le curgeau lacrimile dorului prin foşnet
de frunze ude şi muguri plesniţi la bancă
cu păsări cântând şi oameni sus pe turlă,
băteau ciocanul în cuie să aşeze acoperişul
la biserică şi mama mă aştepta acasă.
Aburi săltau în sus de la ceaşca de cafea. O beam cu tata. Uitasem
să vorbesc. Schimbam tăceri cu el, din priviri şi ochii clătinau,
puneau în balanţă pachete, sacoşe. Luase pensia şi mă ruga să o iert
că n-a putut mai mult
şi
telefon mi-a dat să mă-ntrebe dacă nu mi-a fost greu.
Ştia că (mă) doare spatele
(că nu pot sa-l plec mai mult... a închinare).
Ştia şi eu ştiu că dacă mă bucur, e mulţumire.
Mulţumire a ei.
E mama.
17.02.2016 ora 13,08’
-->
Comentarii
eu multumesc Nicoleta, o zi binecuvantata, Marius
Câteva lacrimi când am citit. Amintiri.... Mulţumesc!
multumesc mult Mihail, o zi asa cum ti-o doresti, Marius
multumesc din suflet Lenus, o noapte binecuvantata tie si tuturor, Marius
multumesc mult Gabriela, o seara frumoasa, Marius
Taifas 5