Când ochii tăi în taina lor mă sorb
Răpindu-mă agorei de inerți,
Mă simt asemeni sculptorului orb
Pe care cu tăcerea ta îl cerți.
Deși ești soclul unei mari iubiri
Sub care zeii-și uită orice țel,
Tăcerea ta ascunsă-n străluciri
Lui Fidias i-ar fi răspuns la fel.
În viață și în moarte sunt acel
Poet mânat de un alean torid.
Dar, fără tine, sunt doar menestrel
Ce-a cultivat un sentiment hibrid.
Cu demonii tăcerii mă întrec
Prin arșița poemului-granit
Și-aș fi putut în ceruri să mă-nec
Precum Atlas, de nu te-aș fi iubit.
Că ești diavol sau vreun dumnezeu,
Mai bine taci, nu vreau deloc să știu.
Apleacă-ți ochii spre neantul meu
Și tulbură-l, dar lasă-mă să scriu.
-->
Comentarii