Muzica a înlănţuit focul din adânc de suflet.
Nici nu ştiau care era mai tare.
A (cu)prins pământul
de la cer şi pieptul
s-a umflat. Îşi alerga trupul pe străzi. Se demisiona
în lanţ de câteo haină încotoşmănită de ani. Pielea
roşie sau arsă îşi opera catedrala din adânc, în spitale.
Marşul tăcerii se strigă,
se urlă cu braţele spre sus,
se aprinde Lumina-n colectiv,
se roagă-n stropul,
picatura de burete încins,
căzut şi linişte. Glasul ei (răz)bate.
Priveşte grădina Ta. E o icoana vie. Se-nchină lumea, Doamne!
04.11.2015, ora 19,26’

Comentarii