Presupusă
pânza păianjeului din colţ
privindu-te prin coada ochiului
pare că nu este.
Cu ispita încercării aştept
să-i rup fibra subţire
care acoperă vidul.
Fructul verii prinde culoare,
aroma trupului tău se ridică
în amiaza tăcerii
şi înrobeşte mirosul.
Mâinile mi-au aprins degetele
şi străpung cu ele întunericul
prin care se retrage noaptea
închizând adâncul în fântâni.
Dimineţi cu feţe de oglinzi
îmbracă marginile absente,
vin şi se duc risipite
pe unde ierburile cresc
şi nimeni nu le aude.
-->
Comentarii