îmi desfrunzeşte fruntea în aşteptare a verde
încrâncenat se scurge ochiul în zare
a uitare a tristeţe şi iar a uitare
oglindeşte-te în mine îţi zic
şi uite cum a înflorit veşnicia
şi cum focul se stinge
în lumânarea fără de sfârşit
cad îngerii unul câte unul
cu rana de cer desprinsă din umăr
şi suflă a moarte în lujeri de crini
trăiesc numai în mine
în interior dincolo de vămi
unde tot creşte lumina
mare cât o cruce
şi unde gândul repetă urma
sărutului pe piatră
şi pământul se luminează mirat
deodată a moarte
şi umbra ta creşte înaltă înaltă
şi atâta ţărână am strâns pe piept
de urcă iarba în somnul nopţii
până la cer
- la noapte am să ies la cules de cioburi în poartă
-->
Comentarii
cerul acoperea cioburile sufletului
sfărâmat la poarta așteptării.
Ai rămas în grădina tăcerii
învelit într-o pătură de pământ reavăn
păstrând cu tine toate cuvintele
m-ai lăsat să orbecăi în noaptea singurătății
cu durerile de mână
Mi-ai zidit lacrimile cruce
lăsându-mi ochii mai uscați
ca nisipul vara în luna lui cuptor.
Doar îngerii își mai cântă baladele
cu greierii împreună
în noaptea când îți mai aduci aminte de mine
și vii la adunat de cioburi sângerânde
,,îmi desfrunzeşte fruntea în aşteptare a verde
încrâncenat se scurge ochiul în zare
a uitare a tristeţe şi iar a uitare
oglindeşte-te în mine îţi zic
şi uite cum a înflorit veşnicia..."
incrancenate dar cunoastem stilul
Cam triste si incrancenate...
Frumoase versuri!